Daniel Niţoiu, antrenorul-jucător al echipei Sporting Balş din Liga a IV-a, a decis să se retragă din ambele posturi ocupate la echipă. Acesta a invocat că singura cauză este legată de motive personale, iar părăsirea băncii tehnice a avut loc într-un mod cât se poate de amiabil. Cu Niţoiu pe bancă, Sporting Balş a reuşit să obţină nouă puncte din patru meciuri de campionat disputate. De asemenea, din cele cinci meciuri de pregătire susţinute de elevii săi, patru au fost câştigate, iar unul pierdut în faţa unei formaţii dintr-un eşalon superior. „Am încredere în băieţi” Chiar dacă părăseşte echipa, Niţoiu... read more >>
Archive for aprilie, 2011
Se dă startul sacrificării mieilor, în Balş
de Andrei Lupu andrei.lupu@gazetanoua.ro Mieii vor fi sacrificaţi, şi anul acesta, în fostul sector de lactate din cadrul pieţei centrale din Balş. Responsabilii pentru amenajarea spaţiului s-au pus deja pe treabă. Sala în care se vor sacrifica mieii în perioada pascală a intrat în renovări, iar anul acesta vor exista şi noi dotări pentru acest spaţiu. „Am pus un tavan fals şi am curăţat din nou scurgerile din interiorul sălii în care urmează să se sacrifice mieii. Zilele următoare vom dota sala cu 17 vitrine noi, pe care le vom aduce din Bistriţa Năsăud. Astăzi (n.red. – ieri), am primit şi... read more >>
Casă dărăpănată din Balş, folosită pe post de ghenă
de Andrei Lupu andrei.lupu@gazetanoua.ro O casă din inima Balşului strică aspectul oraşului. După ce proprietarul de drept a lăsat-o de izbelişte, casa a ajuns groapa de gunoi a locuitorilor zonei “Jiul”. Construcţia nu are gard, iar mizeria poate fi observată cu uşurinţă de orice trecător. Dacă până în urmă cu câteva luni aceasta era cârpită pe ici pe colo de un om al străzii care-şi găsise “culcuş” între zidurile (rămase) ale casei, acum şi acesta a părăsit-o. Câţiva pereţi sunt deja căzuţi, cartoanele din geamuri au fost luate de vânt, iar priveliştea dă de înţeles că acea clădire... read more >>
Balşul va avea din nou transport în comun
Oraşul Balş va reveni la utilizarea de transport în comun după mai mulţi ani în care acest lucru nu mai era posibil. de Andrei Lupu andrei.lupu@gazetanoua.ro Bălşenii vor putea traversa oraşul cu microbuzul la ore regulate. Soluţiile pe care le au la dispoziţie acum locuitorii Balşului sunt taximetrele şi microbuzele care circulă spre comunele alăturate. “Se intenţionează concesionarea unei reţele de transport local pentru oraşul Balş. Odată cu înfiinţarea acesteia se urmăreşte ca microbuzele comunelor din jur care tranzitează astăzi Balşul să aibă o singură oprire la nivelul oraşului şi nu mai multe, cum... read more >>
Comuna Vulpeni a deschis porţile culturii
Asociaţia Salvaţi Identitatea Satului continuă să strângă laolaltă şi să scoată în faţă oamenii de cultură din comunele oltene. După un debut cu succes în luna ianuarie a anului 2010, în Dobreţu, unde cele mai importante personalităţi ale localităţii au fost chemate înapoi acasă şi au fost prezentate consătenilor, a urmat modelul şi comuna vecină, Vulpeni. de Andrei Lupu andrei.lupu@gazetanoua.ro Joi seara, cuvântul cheie al întâlnirii de la Vulpeni a fost “cultură”. Muzica de calitate a cvartetului “Prelude” din Craiova a fost completată de o expoziţie de pictură şi de o prezentare... read more >>
Elevii din Bobiceşti au demarat “Curăţenia de Primăvară”
Dotaţi cu saci din plastic şi cu multă voie bună, elevii şcolii din Bobiceşti au demarat zilele trecute curăţenia de primăvară în zona Dolie, de la periferia comunei. Acţiunea acestora a fost susţinută atât de către cadrele didactice ale şcolii din Bobiceşti, cât şi de primarul comunei, Ilie Chitez. de Andrei Lupu andrei.lupu@gazetanoua.ro Mobilizare serioasă la Bobiceşti, unde zeci de elevi au dat startul programului “Curăţenia de Primăvară”. Aceştia au participat activ la curăţirea zonei Dolie, gest pe care-l fac în mod periodic. “În cadrul programului “Curăţenia de primăvară”,... read more >>
Instrumentarul Secţiei de Chirurgie din Balş, vechi de 40 de ani
Operaţiile de la Spitalul din Balş se fac cu ustensile vechi de 40 de ani. Trusele de la începutul anilor ’70 nu sunt singurele vechituri din sălile de operaţii, la acestea putându-se adăuga şi o lampă scialitică primită de la o unitate militară desfiinţată acum şapte ani. de Andrei Lupu andrei.lupu@gazetanoua.ro Trusele medicale ale Secţiei de Chirurgie din Balş nu au mai fost schimbate de patru decenii. Medicii nu au de ales şi trebuie să folosească aceleaşi truse care erau folosite şi atunci când spitalul nu se mutase încă în actuala clădire a primăriei din localitate. “S-ar impune o înnoire a echipamentelor” Medicii... read more >>
Închis!
de Andrei Lupu andrei.lupu@gazetanoua.ro Mă durea măseaua. Un baros parcă-mi lovea întreaga dantură şi nimic nu părea să oprească durerea. În speranţa că totuşi mai găsesc o farmacie deschisă în Balş la 11 seara, am plecat pe jos prin oraş. Nimic! O gură de aer rece mi-a intensificat şi mai tare durerea. Toate farmaciile erau închise. Unele îşi terminaseră programul la 8 seara, altele la 6. Peste tot, acelaşi carton exasperant. ÎNCHIS! M-am întors acasă şi vreme de câteva ore am căutat pe net leacuri băbeşti pentru oprirea durerii de măsele. Nimic n-a mers. Peste tot scria să ţin ţuică la măsea, da’... read more >>
Ei ar mânca, săracii!
de Andrei Lupu andrei.lupu@gazetanoua.ro O scurtă discuţie cu o vânzătoare de la o şaormerie m-a pus pe gânduri. În timp ce îmi prepara prânzul, văzând că sunt singurul client din magazin, am întrebat-o cum mai merg vânzările. Nu m-aş fi aşteptat să îmi vorbească despre vânzări de milioane de lei vechi pe oră, dar aceasta a spus că profitul zilnic a scăzut cu 90% în comparaţie cu acum trei ani. Şi asta nu pentru că s-ar fi săturat bălşenii de şaorma, ci pentru că nu mai au pe ce s-o cumpere. “Ei ar mânca, săracii”, spune vânzătoarea tristă. “Cumpără o şaorma şi o mănâncă 2-3 inşi... read more >>
Sprijin financiar pentru Şcoala Nr. 1 din Balş
Şcoala Nr. 1 din Balş este a doua instituţie din localitate şi a patra din judeţ care a reuşit să obţină sprijinul Fundaţiei Soros pentru derularea proiectului “Granturi pentru Şcoli Aflate în Dificultate” de Andrei Lupu andrei.lupu@gazetanoua.ro Unitatea de învăţământ va primi o sumă de 15 mii de lei din partea Fundaţiei Soros, dar şi o cofinanţare din partea autorităţilor locale din Balş de 1.500 de lei. Banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de materiale didactice care să vină în sprijinul mai multor activităţi ce se derulează în perioada 1 martie-31 octombrie 2011. „Împreună pentru... read more >>
2009 - martie 2011