Construit în anul 1897, podul vechi ce traversează Olteţul prin centrul Balşului continuă să fie o necunoscută pentru locuitorii urbei. Deşi trec zilnic peste acesta, construcţia devenind drum pietonal în anii ’90, puţini ştiu ce rol a avut podul în dezvoltarea economică a Balşului şi ce renume are compania care l-a proiectat şi l-a construit.
| de Andrei Lupu |
| andrei.lupu@gazetanoua.ro |
Compania franceză Dayde & Pille, care a pus bazele podului de peste Olteţ, este una dintre cele mai importante societăţi ale Europei fondate în anul 1882. Aceasta se află la baza a numeroase edificii importante din întreg continentul şi, după 67 de ani de la finalizarea construirii podului din Balş, a fuzionat cu societatea înfiinţată de Gustave Eiffel, companie care a participat decisiv la construcţia Turnului Eiffel şi Statuii Libertăţii.
Detaliile despre pod, rătăcite printre documentele IGO
Francezii au dat dovadă de mult mai mult interes şi seriozitate în ceea ce priveşte podul decât reprezentanţii autorităţilor din Balş, care nu ştiu foarte multe despre această construcţie. Se pare că documentele tehnice ale podului au fost pierdute de către fosta companie IGO. Acest lucru a avut loc în condiţiile în care francezii au găsit, după o sută de ani în arhivele lor, documentul care înceta garanţia podului. Aceştia au trimis, în anii ’90, o înştiinţare prin care au cerut scoaterea acestuia din uzul transportului auto. Atunci a fost construit şi cel de-al doilea pod pe care a fost deviată circulaţia auto, cel vechi fiind blocat cu stâlpi din ciment.
„Nu ştim prea multe despre acest pod, erau nişte documente pe la IGO, dar au fost pierdute. Ştim că este construit de către francezi şi că ni s-a cerut să căutăm o soluţie prin care să scoatem podul din traficul auto pentru că au trecut cei o sută de ani de la înfiinţarea acestuia, perioadă în care podul s-a aflat în garanţie. Am fost nevoiţi atunci să construim un alt pod paralel şi să-l folosim pe cel vechi doar în scop pietonal, asta chiar dacă se afla într-o stare foarte bună”, declară Neaţu Paraschiv, din cadrul Biroului de Urbanism al Primăriei Balş.
Podul din Balş, construcţie franceză pe meleaguri oltene
Relaţiile României cu Franţa de dinaintea Primului Război Mondial au dus la realizarea de construcţii importante de partea ambelor părţi. Dacă francezii au reuşit să-şi construiască un turn în centrul oraşului de pe Sena din oţel produs în Hunedoara şi dintr-o structură metalică produsă în Reşiţa, Balşul se mândreşte cu o construcţie realizată de către francezii de la Dayde & Pille, care a contribuit poate decisiv la creşterea economică a urbei de pe Olteţ. Fără podul care făcea posibilă trecerea către Craiova, principalul centru economic al regiunii, Balşul ar fi putut rămâne o simplă comună ca şi cele situate în imediata sa apropiere. Abia după construcţia podului au fost realizate edificii care au adus o importanţă aparte comunei, care avea să devină reşedinţa Raionului Balş, între 1954 şi 1968, iar ulterior, oraşul Balş.
Podul, văzut ca pe o sursă de venit
Nici podul de peste Olteţ, care a trecut cu bine de cele două Războaie Mondiale, nu a scăpat de căutătorii de fier. O bară metalică de şase metri a fost desprinsă şi apoi furată, în anul 2010, iar în campaniile electorale ajunge să fie folosit pe post de afişier. Mădălin Teodosescu, actualul primar al Balşului, intenţionează ca pe viitor să aducă mai multe ghivece cu flori pentru a le aşeza pe ambele părţi ale podului pietonal, iar pe acesta să fie primiţi comercianţii cu diverse produse.
2009 - martie 2011
Subscribe
neny
Postat pe ianuarie 24th, 2012 at 19:41SALUT! ANDREI sper sa faci si un articol si despre parculetul de la GENGEA,si daca se vor realiza ceva investitii in acea zona(locuri distractie pt copii)
AndreiLupu
Postat pe ianuarie 24th, 2012 at 20:23Ok, o sa ma interesez daca au vreun proiect pentru acea zona si daca da, cand va demara.
cetatean
Postat pe ianuarie 25th, 2012 at 10:16ce sa caute documentele podului in arhiva lu’ IGO?
))))))) astia din primarie nu stiu de capul lor….. de atata alcool